marți, 22 decembrie 2015

NOTD: Christmas Theme

    Mai e puțin și vine Crăciunul și cu toate acestea, eu nu simt spiritul Crăciunului. Când eram mică eram foarte încântată de toate tradițiile ce le aducea această sărbatoare, de mirosul cozonacilor abia scoși din cuptor, de împodobitul bradului, de filmele tematice (seria Singur Acasă).

    Unghiile mele au îmbrăcat hainuțele de Crăciun, sper să îmi reziste manichiura până sâmbătă, cu toate că o să fiu gospodină în bucătărie. Reprezintă al treilea model pe care l- am pus pe blog (dacă nu le- ați văzut pe primele două vă invit să intrați Aici și Aici).
     Îmi plac foarte mult cum au ieșit unghiuțele, nu sunt extrem de încărcate, însă sunt de efect. Mai jos v- am lăsat poze cu ele:




    Am folosit sclipici auriu pe vârfurile unghiilor, iar în interior am desenat câte un model. Nu am folosit nici o culoare ca bază, m- am gândit să iasă asemănător cu un french. Am desenat un brădut, un fulg de nea, o turtă dulce, un om de zăpadă și vâsc, ce reprezintă simboluri ale Crăciunului.
    Prima poză e făcută la lumină naturală (precum si ultimele trei), iar poza imediat următoare e făcută la lumina blițului.






    Sper că v- a plăcut manichiura și vă mai aștept și zilele următoare cu noi postări. Vreau să încerc săptămâna asta să fac un tutorial filmat, sper să îmi iasă :))



7 comentarii

  1. Foarte dragut model,fiecare detaliu imi place <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Extrem de simpatice si de sezon. Like it :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Extrem de simpatice si de sezon. Like it :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte draguta manichiura,omul de turta dulce e tare haios ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc :*. Am incercat sa fac un omulet de turta dulce cat mai credibil, insa nu a iesit asa cum am sperat :)). L.am facut destul de grasut :))

      Ștergere

© Sparkling Lights
Maira Gall